Fișă candidat
Nume: BARTHA ADRIAN OVIDIU
Vârstă: 30 de ani
Ocupație: inginer
Formațiune politică: Partidul Social Democrat

M-am angajat să duc mai departe proiectele tatălui meu, mai ales pentru că știu cât de mult au contat pentru el oamenii și proiectele din Burjuc. Vin cu inima deschisă în fața dumneavoastră și este o onoare pentru mine să fiu candidat la primăria Burjuc, cu susținerea PSD, un partid care a fost mereu alături de oameni și care, iată, susține și tineri!
Îmi place să spun că sunt un produs 100% din Hunedoara, pentru că am urmat toate studiile la noi în județ și chiar dacă acum lucrez în Blaj, vin acasă la fiecare final de săptămână. Cunosc foarte bine comuna Burjuc, iar mie îmi plac foarte mult provocările și sunt convins că voi duce mai departe toate proiectele demarate de tatăl meu, cu dorința de a veni și cu proiecte noi pentru comunitatea mea.
Burjucul pentru mine a fost, este și va fi mereu casa mea, unde îmi încarc bateriile, unde mă bucur de familie, locul în care mă simt cel mai bine. Tot ce îmi doresc este să ofer oamenilor din Burjuc bunăstarea pe care o merită și să fiu un primar la fel de bun ca tatăl meu. Știu că i-am moștenit hotărârea, puterea de muncă, grija față de oameni, și nu vreau să îl dezamăgesc. Tatăl meu a fost, este și va fi idolul meu, un om dedicat muncii lui, foarte iubit în comunitate, un om vesel și comunicativ de la care am avut de învățat numai lucruri bune.
În egală măsură, nu îi voi dezamăgi nici pe locuitorii frumoasei noastre comune, cărora le promit că din 28 iunie ne apucăm de treabă. Am energia necesară, încrederea și pregătirea să duc mai departe proiectele începute de tatăl meu.
Doamne ajută!
Bunul Dumnezeu să ne aibă în pază!
PROIECTE
DENUMIRE OBIECTIV
- Modernizare drum în satul Burjuc în lungime de 435 m;
- Construire podeț D5 pe Valea Țiganului -Tătărăști;
- Modernizare drum în satul Tătărăști, în lungime de 2050 m;
- Pod pe DC 160A în Glodghilești km 0+527;
- Construire pod pe Valea Glodului;
- Înființare rețea de alimentare cu apă în localitățile Burjuc, Tătărăști, Tisa;
- Modernizare DC 160 km 5+600 – 13+660 Glodghilești – Petrești;
- Modernizare drum de interes local în localitatea Brădățel;
- Modernizarea căminului cultural din satul Tisa;
- Cadastru sistematic finanțare nr.1 – 2017;
- Cadastru sistematic finanțare nr.2 – 2018;
- Cadastru sistematic finanțare nr.3 – 2019;
- Înființare rețea inteligentă de gaze în comuna Burjuc – studii realizate în 2020;
- Modernizare drumuri de interes local în comuna Burjuc;
- Modernizare Iluminat public LED în comuna Burjuc.
TOTAL INVESTIȚII FINALIZATE ȘI ÎN DERULARE: 25.226.672 lei (5.255.556 euro)
FAPTE NU VORBE!